Borges scria la un moment dat ca "Muza sau Sfantul duh imi ofera doar sfarsitul si inceputul unei povestiri sau al unei poezii.Dupa aceea eu trebuie sa umplu golul." Eu primesc tot timpul mijlocul povestirilor.Si de aceea, inceputul si sfarsitul trebuie plasmuite de imaginatia mea, care in mod normal e debordanta, dar in momente ca acestea intepeneste.Si ajung astfel, la niste povestiri cu miez, dar fara inceput si cu un sfarsit deschis.E o porcarie.Norocul meu, insa, ca din cand in cand muza imi mai trimite viziuni cu diverse personaje.Nu e nimic paranormal aici.E ca si cum ai vedea-o pe Mary Poppins pe strada.Iti dai seama imediat cine e si ce face.Cam asa si cu personajele mele.Vin imbracate, aranjate, gata sa sara in pagini (sau in documentul word).Asta s-a intamplat cu Heaven.Imaginea ei a topait putin in mintea mea, facandu-ma sa inteleg viziunea ei asupra vietii, nelasandu-mi alta optiune, decat aceea de a-i scrie povestile, carora nici macar nu le stiu inceputul si sfarsitul.Iar Heaven e de un patetism fantastic.Nu zic ca nu e o tipa misto, dar nu mi-ar placea sa fiu ea.Sau cel putin nu in totalitate.Noroc ca nu exista.