M-am reapucat de ascultat teatru radiofonic. E o placere destul de veche, de care nu sunt foarte mandra, dat fiind discursul despre senzatia de implinire pe care ti-o dau paginile cartii, mirosul lor. In fine, aseara gandindu-ma sa mai ascult o piesa a lui Goldoni, gasesc "Evantaiul". Dau play si ma asez frumos in pat.

O voce suava de domnisoara se aude soptind vorbe de amor unui anume signor Evaristo. Signorina isi rupe evantaiul, iar Evaristo ii cumpara un altul pentru a-l inlocui. Biet idiot, in loc sa i-l inmaneze omeneste, se gandeste sa foloseasca o slujnica pe post de mijlocitor. De acolo, lucrurile o iau razna. Geanina e logodita cu cizmarul, care devine gelos pe Evaristo, e promisa hangiului, care devine la fel de gelos. E ocarata de signorina din cauza tradarii. Intr-un final, pentru ca e o comedie, evantaiul ajunge la signorina si povestea se lumineaza.


Stiu, povestea pare incredibil de familiara. Avem triungi conjugal, avem lucruri pierdute si avem oameni cu putere care tot trag sfori. Si da, 120 de ani de la aparitia acestei comedii, intr-o tara minunata, neunita inca, dramaturgul Ion Luca Caragiale publica o piesa de teatru ce facea furiori prin originalitatea ei. Piesa se numea "O scrisoare pierduta", iar generatii intregi de la aparitia ei au trebuit sa o citeasca si sa o elogieze (ma rog, cititul e facultativ) ca pe o piesa originala care este.

Vreau sa fie clar ca nu sunt suparata pe Caragiale. Si vreau sa fie la fel de clar ca habar n-am despre literatura comparata. Eu sunt una dintre persoanele care cred despre Caragiale ca e incredibil de amuzant. Ceea ce nu inteleg, e de ce nu se scrie pe nicaieri ca a avut un punct de pornire. Ca practic, ideea lui cu obiectele pierdute a fost imprumutata de la un dramaturg de o talie impresionanta, dramaturg de talia caruia Caragiale nu ar fi ajuns niciodata. E asa o rusine sa reusesti intr-un final sa scrii o piesa atat de buna, avandu-l ca inspiratie pe Carlo Goldoni?

Ii ofer circumstante atenuante lui Caragiale. Avea tot dreptul sa scrie cum si ce vrea el. M-am convins insa, ca indiferent ce am face noi, ei fac mai repede si mai bine. Legea evolutiei, cred.

Iata si piesa.


Carlo Goldoni- Evantaiul (TEATRU RADIOFONIC)
Asculta mai multe audio Haioase

How would you feel if the two opposite-sex persons you hate the most - for whatever reason, although seems clear of course why you hate the guy - would suddenly start dating right under your nose?
Yeah, you don't know your reaction, but i put Heaven to go through this(imaginarily, of course) and here's her result.

Ashley, Heaven and the Dude-guy. All the three of them give each other the i-flogged-you look or the you-are-flogging-what-i-already-flogged look or the it-s-between-you-girls look. And then Heaven takes the word:
"Hey Ashley, been through my trash lately?"
"As if."
"is what you would have said if you really hadn't been through my trash.."(totally NOT Heaven's line - she watched himym)
"Girl, don't look now, but there's a green monster on your shoulder dancing..."
"I'm sure there is. And he is whispering - "oh my god, that Ashley girl just cannot dress.."
"You are so low"
"I know. But don't hate me for that. Hate me cuz i flogged your boyfriend"

I'm not sure about the purpose of the post. But it feels good taking out of Heaven some cool lines. And it's a very fun exercise to do in your mind.

Professional advice: Unless you truly believe it, don't try this in real life. Might just prove the existence of the green monster.And don't even think to use flog.

Later edit: I don't have the slightest idea why this post is in English. I think it's those bloody sitcoms.

In sfarsit imi fac curaj sa scriu cate ceva despre cartea asta, desi am terminat-o acum mai bine de o luna. O poveste de dragoste plasata in vremea lui Nero. O plasmuire romantica despre cum a luat amploare crestinismul, crescand o data cu respectiva poveste de dragoste. Un roman despre un conducator obsedat de el insusi, intr-o Roma decadenta. Un roman despre sacrificiul dragostei in favoarea credintei. Si despre cum sa le ai pe amandoua in final.

Sa-i dam unui conducator crud si las impresia ca poate scrie versuri. Sa-i dam, apoi, impresia ca este unul dintre poetii de seama. Si sa-i lasam imaginatia sa zburde. Sa-l consideram stapanul lumii (Romei - cam acelasi lucru la momentul respectiv). Ce va face el? Va incendia Roma. De ce? Pentru ca are nevoie de o imagine intr-adevar dramatica pentru a-si scrie opera de capatai.
Sa luam apoi o fata simpla. Si foarte frumoasa. Crescuta in virtutea crestina. Si sa o fortam sa devina sclava celui indragostit de ea. Ce va face ea? Va fugi, sacrificandu-si propria dragoste pentru calaul ei.

Sa luam unul din curtenii favoriti al lui Nero. Petronius. Arbitru al elegantei. Eleganta manifestata in toate domeniile vietii. Sa mai luam un curtean favorit. Tigellinus. Arbitru a tot ce nu inseamna eleganta. Sa-l consideram acum pe Nero, o papusa ce trebuie manipulata. Petronius pierde. Roma arde. Crestinii sunt acuzati.
Si, astfel, Vicinius isi dedica viata salvarii Ligiei. Crestinii pier impacati. Multimile aplauda. Macelul este ingrozitor.

"Quo vadis, Domine?"
"Merg la Roma, sa fiu din nou crucificat."
Cartea a avut asupra mea acelasi efect pe care il au filmele Disney. Senzatia ca lucrurile vor fi bine in final, iar daca nu sunt bine, atunci nu e finalul. Trebuie doar sa ai incredere.

"Mesajul optimist si increderea in nobletea unor valori capabile sa schimbe ordinea lumii a fost, la vremea aparitiei cartii lui Sienkiewicz, imbratisat de o intreaga Europa, inca neflagelata de valul ororilor celor doua conflagratii mondiale." (Alina Purcaru)

Povestiri din Cripta. Cap II sau Padurea Ecuatoriala

Sa ai lucruri de facut si sa fii nevoit sa stai in casa o zi intreaga e ceva normal. Sa ramai fara tigari in aceeasi casa e ceva la fel de normal. Sa te imbraci si sa vrei sa-ti iei tigarile respective este din nou normal. Dar, sa deschizi (cu greu) usa si sa iti dai seama ca ai ajuns intr-un univers paralel in care holul scarii tale s-a transformat intr-un fel de jungla, nu mai e normal.

Ceea ce e exact ce mi s-a intamplat mie. Eu stau intr-o zona destul de centrala, ceea ce e bine. Intr-un bloc imbibat cu nebuni, ceea ce e rau - cum imi place mie sa spun, Dumnezeu e drept (exemplu off the record: Fata cu nasul mare primeste armonie cu prietenul ei, eu primesc nasul mic). Acum in legatura cu jungla. E important de stiut ca blocul meu e un fel de sat cu casele dispuse una peste alta. Si desi sunt 6 ani de cand stau aici, nu ma pot integra in aceasta comunitate tutankamonica. Problema astazi este, insa, alta.

Dau sa deschid usa. Reusesc s-o deschid cam 30 de centimetri. O mare de frunze imi blocheaza aria vizuala, intind mana ca in filmele cu spioni si le dau la o parte si vad cu ochii-mi frumosi si migdalati o alta mare de frunze, provenind de la tot felul de specii de plante straine mie ca denumire, insa extrem de inalte. Fiecare centimetru patrat al holului destinat plictisitoarei activitati de trecere era si este in continuare impanzit cu arbori sequoia. Pasesc cu atentie peste ghiveciul chestiei din usa mea, sprijinindu-ma cumva de tulpina si simtindu-ma ca Jane a lui Tarzan.

Imi dau seama ca am nevoie de o explicatie. In cazul in care stomatologul care are cabinetul langa apartamentul meu nu e vreun botanist excentric, explicatiile de care am nevoie imi vor fi livrate de cea pe care eu o numesc "femeia nebuna". Inspir adanc. Expir. Dar nu pot sa traiesc intr-o nenorocita de jungla cu un arbore care imi blocheaza usa. Deci apas soneria. Si iese. Si intreb ce e cu atatea plante. Si imi spune simplu: "Fac curatenie generala. Nu deranjeaza pe nimeni." Constat ca intr-adevar numai usa mea e complet blocata. Restul, au loc sa se strecoare. Zic: "Dar n-am loc sa ies." Imi spune "Pai, oricum tu nu prea iesi."

Astfel, am fost redusa la tacere. Mi-am dat seama ca intreaga discutie ar fi fost o argumentatie a faptului ca am viata. Ceea ce e trist. Nu poti sa stai tu sa demonstrezi ca ai viata. Chiar daca ai. Pur si simplu, daca mai simt vreodata nevoia sa imi aman vreo sesiune, slap me out of it.

Pana la urma am numai cateva drumuri de facut pe zi si oricum nu sunt considerata locatar, oricum nu am loc de parcare asa ca de ce as avea acces la usa de la intrare? Pana la urma, trebuie doar sa sar un ghiveci.

Ma gandesc sa aduc vreo doi papagali si o maimuta, de dragul faunei.