Romanul "Room at the top", într-o traducere nefericită a titlului ("Drumul spre înalta societate"), este cartea de căpătâi a lui John Braine. Joe Lampton, este personajul orfan, cu pregătire mediocră, ce se fâţâie în 285 de pagini croindu-şi loc spre lumea luxului şi a puterii.

Totul se întâmplă într-un orăşel numit Warley. Cu fete bogate, cu cârciumi decente şi o trupă de teatru pentru amatori. Locul în care eleganţa obliga oamenii să nu discrimineze din motive economice. Locul în care existau proprietari de fabrici de maşini. Locul în care existau fete necăsătorite ce urmau să moştenească imperii. Locul în care, pentru că lumea e crudă, el era un simplu contabil cu ceva şarm.


Alice Aisgill este o femeie măritată de 30 de ani. Inteligentă şi frumoasă. Joe Lampton se îndrăgosteşte de ea la o bere bătrână. La o masă ferită, pune pentru prima oară semnul egalităţii între prietenia unui bărbat şi pe aceea a unei femei. Totul continuă în micul ei Fiat, în apartamente împrumutate şi în Cumley.

Susan Brown este moştenitoarea unui imperiu. Este viitoarea soţie. Susan Brown poartă bluze transparente şi rochiţe vaporoase. Susan Brown este mijlocul kantian. Frumoasă, încântătoare, supusă.

Se creează un triunghi conjugal, din care Susan iese însărcinată, iar Alice moare într-un accident de maşină. Joe Lampton devine proprietarul imperiului Brown. Joe Lampton e un învingător.

Dacă Joe nu i-ar fi spus lui Alice, în ziua aceea când au fost în Cumley "Mă potrivesc cu tine, fată.", dacă nu şi-ar fi amintit fiecare detaliu din corpul ei, poate că nu l-aş fi urât cu atât de multă înverşunare. Dar pentru că stiloul lui Braine a fost necruţător, m-am bucurat a răzbunare când Lampton a mărturisit: "Strângând-o în braţe puternic pe Susan, am simţit cum mă cuprinde un sentiment de singurătate atât de real, ca mirosul de cimitir al buruienilor."

Deşi nu se mai poartă pălării ca în anii 50, şi plimbările cu maşina de dragul împrejurimilor sunt passé, profilul lui Joe Lampton se regăseşte încă în oameni. "Room at the top" este o lecţie că, indiferent dacă guvernul rămâne în picioare, dacă salariile se micşorează, nu trebuie s-o omorâm pe Alice. Pentru că, în 285 de pagini, Braine demonstrează prin puterea exemplului că Alice Aisgill trebuie să trăiască. De dragul nostru.

Justific postul ăsta printr-o replică de final a unui film de-al lui Christoffer Boe: "E un film. E doar o construcţie. Şi tot doare."

John Braine face parte din mişcarea tinerilor furioşi ("the angries") a anilor 50. Un grup de scriitori infatuaţi cu ei înşişi, revoltaţi împotriva capitalismului sălbatic englez, ce răfulau prin stilou. "Priveşte înapoi cu mânie" a lui Osborne, piesă de o incredibilă actualitate şi astăzi, este piatra de temelie a mişcării.