Povestiri din Cripta. Cap II sau Padurea Ecuatoriala

Sa ai lucruri de facut si sa fii nevoit sa stai in casa o zi intreaga e ceva normal. Sa ramai fara tigari in aceeasi casa e ceva la fel de normal. Sa te imbraci si sa vrei sa-ti iei tigarile respective este din nou normal. Dar, sa deschizi (cu greu) usa si sa iti dai seama ca ai ajuns intr-un univers paralel in care holul scarii tale s-a transformat intr-un fel de jungla, nu mai e normal.

Ceea ce e exact ce mi s-a intamplat mie. Eu stau intr-o zona destul de centrala, ceea ce e bine. Intr-un bloc imbibat cu nebuni, ceea ce e rau - cum imi place mie sa spun, Dumnezeu e drept (exemplu off the record: Fata cu nasul mare primeste armonie cu prietenul ei, eu primesc nasul mic). Acum in legatura cu jungla. E important de stiut ca blocul meu e un fel de sat cu casele dispuse una peste alta. Si desi sunt 6 ani de cand stau aici, nu ma pot integra in aceasta comunitate tutankamonica. Problema astazi este, insa, alta.

Dau sa deschid usa. Reusesc s-o deschid cam 30 de centimetri. O mare de frunze imi blocheaza aria vizuala, intind mana ca in filmele cu spioni si le dau la o parte si vad cu ochii-mi frumosi si migdalati o alta mare de frunze, provenind de la tot felul de specii de plante straine mie ca denumire, insa extrem de inalte. Fiecare centimetru patrat al holului destinat plictisitoarei activitati de trecere era si este in continuare impanzit cu arbori sequoia. Pasesc cu atentie peste ghiveciul chestiei din usa mea, sprijinindu-ma cumva de tulpina si simtindu-ma ca Jane a lui Tarzan.

Imi dau seama ca am nevoie de o explicatie. In cazul in care stomatologul care are cabinetul langa apartamentul meu nu e vreun botanist excentric, explicatiile de care am nevoie imi vor fi livrate de cea pe care eu o numesc "femeia nebuna". Inspir adanc. Expir. Dar nu pot sa traiesc intr-o nenorocita de jungla cu un arbore care imi blocheaza usa. Deci apas soneria. Si iese. Si intreb ce e cu atatea plante. Si imi spune simplu: "Fac curatenie generala. Nu deranjeaza pe nimeni." Constat ca intr-adevar numai usa mea e complet blocata. Restul, au loc sa se strecoare. Zic: "Dar n-am loc sa ies." Imi spune "Pai, oricum tu nu prea iesi."

Astfel, am fost redusa la tacere. Mi-am dat seama ca intreaga discutie ar fi fost o argumentatie a faptului ca am viata. Ceea ce e trist. Nu poti sa stai tu sa demonstrezi ca ai viata. Chiar daca ai. Pur si simplu, daca mai simt vreodata nevoia sa imi aman vreo sesiune, slap me out of it.

Pana la urma am numai cateva drumuri de facut pe zi si oricum nu sunt considerata locatar, oricum nu am loc de parcare asa ca de ce as avea acces la usa de la intrare? Pana la urma, trebuie doar sa sar un ghiveci.

Ma gandesc sa aduc vreo doi papagali si o maimuta, de dragul faunei.