O carte a carei miza este raspunsul la o intrebare despre sensul existentei.

" Gandeste-te ca esti undeva, gata sa treci pragul catre marea aventura acum multe miliarde de ani cand totul a fost creat. Puteai alege daca doreai sa te nasti si sa traiesti pe aceasta planeta.[...]Georg, tu ce ai fi ales in caz ca ar exista o autoritate suprema care sa-ti dea posibilitatea de a alege?"


Chiar daca intrebarea a fost pusa intr-o scrisoare ce a trebuit sa calatoreasca 11 ani in timp intr-un carucior rosu si ponosit, valabilitatea ei ramane aceeasi. Tatal lui Georg Roed paraseste aceasta lume cand fiul lui are patru ani si deci, nu poate intelege exact misterul vietii si sensul sau lipsa de sens a acesteia. Cu toate acestea, hotaraste ca intreaga aventura a vietii ar trebui refuzata. Placerea de a trai nu compenseaza durerea pe care ti-o produce incetarea din viata, astfel incat are nevoie ca fiul sau adult sa ii valideze aventura. Daca Georg hotaraste ca aventura are sens, atunci intreaga existenta a tatalui capata sens prin conceperea fiului impreuna cu fata cu portocale.

Georg Roed are cincisprezece ani, locuieste in Oslo, iar fraza lui preferata este "Da, multumesc, le vreau pe amandoua". Are o pasiune pentru telescopul Hubble si pentru spatiul cosmic. Ii plac fetele care canta la vioara. Mama sa este pictorita, fosta fata cu portocale, a studiat un semestru in Madrid la Academia de Arte Plastice. Georg va descoperi in scrisoarea de la tatal sau povestea de dragoste a celor doi parinti ai sai. Ar fi superficial sa explic povestea de dragoste a celor doi numindu-i "parintii lui Georg", cand protagonistii povestii de dragoste sunt Jan Olav si fata cu portocale.

Multi ani inainte ca Georg sa se fi nascut, un student la medicina pe numele sau Jan Olav hotaraste sa ia tramvaiul inspre Hummlevein. In tramvai, zareste o fata draguta ce purta un hanorac portocaliu si care avea in mana o punga mare cu portocale. Urmeaza o intreaga cautare a fetei cu portocale prin orasul Oslo, pentru ca in final aceasta sa apara in acelasi hanorac si cu o punga mare cu portocale in cafeneaua unde obisnuia sa mearga Olav. Fata se aseaza langa el, il ia de mana, si apoi pleaca fara sa spuna o vorba. Povestind despre aceasta a doua intalnire, tatal lui Georg precizeaza "Eu nu m-am dus dupa ea, Georg, caci acest lucru ar fi reprezentat o incalcare a regulilor". Cea de-a treia intalnire neplanificata a celor doi va avea loc la slujba de Craciun dintr-o catedrala. De aceasta data exista o conversatie:

"Cand ne putem vedea din nou?"
"Pana cand poti astepta?"
"Trebuie sa ma astepti sase luni.Daca reusesti sa ma astepti atat ne vom putea vedea din nou"

Astfel s-au derulat cele 3 intalniri ale lui Jan Olav cu fata cu portocale in Oslo. Trei luni mai tarziu, primeste o ilustrata din Madrid: "Ma gandesc la tine. Poti sa mai astepti putin?"
Si Jan Olav incalca regulile. Isi cumpara un bilet de avion, o cauta pe fata cu portocale, o gaseste, cautarea ia sfarsit. Insa, nu a avut rabdare. In drum spre aeroport, vede in sant un porumbel alb ce zacea mort. Fata cu portocale a devenit Veronica, mai apoi sotia lui. Insa, Jan Olav nu a respectat regulile. Multi ani mai tarziu, a fost diagnosticat cu o forma de cancer. Pedeapsa incalcarii regulilor era incetarea aventurii. Daca Cenusareasa nu ar fi plecat de la bal, nu i-ar fi ramas pantoful, nu ar fi devenit printesa.

Jan Olav scrie: "daca fata cu portocale nu si-ar fi tinut promisiunea de a ne vedea in fiecare zi in acele sase luni dupa ce s-a intors din Spania, atunci ar fi fost mai bine pentru mine sa nu o fi intalnit niciodata." Daca Jan Olav considera existenta ca fiind inutila, atunci ar trebui sa considere tot ceea ce s-a petrecut de-a lungul existentei sale ca fiind inutil. Insa, Georg este rezultatul trecerii lui Jan Olav prin viata. Un om nu poate aprecia existenta unui alt om ca fiind utila sau nu. Si gasim astfel scopul scrisorii. Jan Olav ar fi refuzat aventura. Dar daca Georg o accepta, atunci existenta lui Jan Olav va fi justificata.

Georg canta la pian. Ii place Sonata Lunii de Beethoven. Astfel, spune:
" Stiu ca exista un Rau, pentru ca am ascultat a treia parte a Sonatei Lunii de Beethoven. De asemenea, stiu ca exista si un Bine, pentru ca am ascultat prima parte. Din fericire este si un alegretto vioi in aceasta socoteala. Doresc sa mizez totul pe partea a doua din Sonata Lunii. Exista ceva ce se numeste bucuria de a trai, si la urma urmei ignor cele doua prapastii."

O poveste despre cum fiul din viitor valideaza alegerile trecute ale tatalui. Despre cum cele mai puternice legaturi sunt ocrotite de reguli stricte, uneori de neinteles. O viziune spinozista asupra libertatii alegerii, o lectie despre cum sa-l accepti pe "asa trebuie sa fie".

Pentru ca nu s-ar cuveni sa nu apara si Sonata: